Uncategorized

Sărituri cu schiurile: Dana Harlambie, locul 4 la Oslo!

Dana Haralambie care a fost la un pas să urce pe podiumul ierarhiei
mondiale la sărituri cu schiurile. Ea s-a clasat pe locul al patrulea la
competiția de la Oslo, din weekend-ul trecut, iar distanţa faţă de
podium a fost de doar 1,1 puncte. Este cel mai bun rezultat obţinut
vreodată de un român într-o Cupă Continentală!


Săriturile sportivei legitimate la ACS Săcele au măsurat 88 şi 87
metri, ea fiind depăşită doar de către Marin Lundby (NOR), Line Jahr
(NOR) şi Agnes Reisch (GER).


În cea de a doua zi de concurs, concurenţa a fost una mult mai
acerbă. Daniela Haralambie a sărit în ambele manşe 87,5 metri, însă de
data aceasta nu a ocupat decât locul 12. Câştigatoare a fost tot o
norvegiancă, respectiv Line Jahr. Podiumul a fost completat de catre
Maren Lundby si Zdena Pesatova (CEH). După ce sâmbată a fost
descalificată, Bianca Elena Ştefanuţă a reuşit duminică să încheie cu
brio competiţia şi s-a clasat pe locul 28.


Dana Haralambie și ceilalți membri ai echipei din lotul național pot
fi văzuți în weekend, pe arena din Râşnov, în cadrul competiţiei Carpath
Cup.

via Blogger http://ift.tt/1PEy2lD

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s