Uncategorized

Vioara Guarneri del Gesu,în concert extraordinar la Braşov

Până în acest moment cea de-a treia ediţie a turneului naţional „Vioara lui George Enescu”, organizat de Radio România prin Centrul Cultural Media Radio România împreună cu Asociaţia Culturală Accendo, a stat sub semnul neconvenţionalului şi al generozităţii artistice, cei doi protagonişti, violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail, cântând în parcurile bucureştene sau în localităţi rurale.
Finalul turneului va avea loc în Sala Patria din Braşov, pe 13 octombrie, de la ora 19.00.
Aceste concerte vor sta insă tot sub semnul moştenirii enesciene. Cei doi muzicieni vor interpreta trei sonate de Mozart, Beethoven şi Lekeu, programul fiind acelaşi cu cel al recitalului de la Ateneu, din 1919, susținut de George Enescu și Alfred Alessandrescu.
Vioara Guarneri del Gesu, ce i-a aparţinut lui George Enescu, aflată în patrimoniul Muzeului Naţional George Enescu, va răsuna încântând un public meloman, obişnuit cu atmosfera sălilor de concert. Înainte însă, urmând exemplul lui George Enescu, care a înţeles întotdeauna să ducă muzica acolo unde oamenii aveau cea mai mare nevoie de ea, în sate, pe front, în spital, cei doi muzicieni au mers în localităţi în care muzica clasică de aude foarte rar sau niciodată “live”.
Acolo, sute de copii, ei fiind publicul ţintă al turneului, au văzut, mulţi dintre ei pentru prima dată o vioară sau un pian şi au ascultat muzica clasică. Reacţiile lor entuziaste au meritat însă întreg efortul muzicienilor.

Programul concertului de la Sala Patria din Braşov şi Sala Radio din Bucureşti

W.A. Mozart – Sonata nr. 5 în mi bemol major pentru vioară şi pian
L. van Beethoven – Sonata nr. 6 în La major pentru vioară şi pian
G. Lekeu – Sonata în Sol Major pentru vioară şi pian

via Blogger http://ift.tt/1w8KNuP

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s