blogbrasov / brasov / concert / conexiuni / Vocea Romaniei

Trupa Conexiuni revine în forţă! Noul solist e un finalist de la Vocea României

Trupa Conexiuni

Trupa Conexiuni sărbătoreşte 30 de ani de la înfiinţare, cu un nou album şi un stil deosebit, într-o nouă formulă.
Cea mai recentă “achiziţie” a formaţiei este solistul vocal Cătălin Dobre, fost finalist al concursului Vocea României, şi tânără speranţă a muzicii rock româneşti.
Apariţia lui Cătălin pe scenă a început deja să facă furori, în special printre fanele mai tinere ale formaţiei, aşa cum s-a întâmplat şi la cel mai recent concert Conexiuni, vinerea trecută, la Târgu Lăpuş.
Cătălin a intrat în formaţie în anul 2011. „Am participat la un festival unde am ieşit pe locul întâi, iar a doua zi am primit un telefon din partea lui Victor Lenghel, care mi-a făcut invitaţia să fiu solist vocal al trupei. La început am ezitat, deoarece mai aveam o trupă în care cântam, dar după primele repetiţii cu formaţia Conexiuni am văzut potenţialul trupei şi de atunci cântăm împreună. Nivelul trupei este foarte ridicat şi sunt convins că, în scurt timp, toată România va fredona piesele noastre”, a declarat Cătălin pentru Libertatea, care se potriveşte excelent în noua formulă Conexiuni, chiar dacă s-a născut la opt ani după apariţia trupei.
Grupul Conexiuni a fost înfiinţat în toamna anului 1983, la Braşov, la iniţiativa studenţilor de atunci, Marcel Boca, Florian Stoica şi Victor Lenghel. Formaţia lasă acum în urmă vechiul “glob de cristal” şi merge mai departe, pregătind fanilor noutăţi, printre care şi o piesă în limba engleză, denumită “I love you”, ce va fi lansată foarte curând pe posturile de radio. Conexiuni şi-a început deja concertele prin ţară, cu piesele care vor putea fi ascultate pe noul album.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s