brasovean / CASA SFATULUI / obiceiuri / piata sfatului / sacele / traditii

Ziua bunului vecin

Sacele-Brasov

Cea de-a patra ediție a evenimentului „Ziua bunului vecin” se va desfășura sâmbătă, 25 mai 2013, ora 10.30, la Săcele, pe strada Unirii.
Întâlnirea va avea loc la Median, pe strada Oituz, la intersecția cu străzile Unirii și Mocanilor. Anul acesta, în urma propunerilor venite din partea locuitorilor, întâlnirea va fi între vecinii de pe străzile Mocanilor, Unirii, Oituz și Nicolae Colceag, care vor petrece împreună o zi specială.
„Vom povesti din nou despre întâmplările din anul ce a trecut și ne vom sfătui împreună despre ce este mai bine pentru stradă și urbe, așa cum stă bine unor buni vecini. Încă o dată vom avea între noi rude, prieteni, personalități de marcă, artiști cu care vom împărți bucuria revederii și cu care vom petrece o altă zi de neuitat. Ca de fiecare dată, vinul, țuica, plăcintele și cozonacii, toate făcute cu migală și dăruire în casele noastre, ne vor bucura simțurile și vor face obiectul mult așteptatelor concursuri. Copii vor avea și ei momentele lor importante. Buna dispoziție și distracția vor fi din nou la ele acasă pe strada noastră”, spun reprezentanții comitetului de organizare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s