blogbrasov / brasov / Cutun / monument / troita

Povestea Troiței din Cutun (1292)

Troita din Cutun

În urma numeroaselor discuţii avute cu şcheienii, am constatat deosebita nemulţumire a celor care cunosc realităţile locale, cu privire la Troiţa din Cutun, cel mai vechi document autentic de atestare a unui aşezământ bisericesc braşovean.
Regretabil, în condiţiile dictaturii comuniste, ancadramentul troiţei a fost pus pe foc, iar crucea, printr-o strategie diplomatică deosebită şi temerară, a fost aşezată în cimitirul bisericii Sf. Treime de pe str. Bariţiu. În ciuda faptului că se păstrează pe cruce anul 1292 şi pictură originală de veacul al XIII-lea, ea rămâne ignorată într-un cimitir şi nicidecum nu-şi poartă mesajul firesc.
În Cutun, deci „cătun”, ea confirma existenţa unei aşezări româneşti creştine în epocă. Acum Cutunul nu are această mărturie simbol. Propunem reaşezarea troiţei la locul ei străvechi şi un colectiv de iubitori ai Şcheiului se oferă să colaboreze chiar şi financiar. Acesta este motivul pentru care adaug prezentei studiul nostru cu privire la istoricul troiţei, publicat în volumul „Istoria troiţelor din Şcheii Braşovului”, în editura Pentru Viaţă, Braşov 2001.
„La anul de la Hristos 1292 şi-au făcut o cruce de lemn în Şchei, acoperită cu şindrilă… în locul căreia s-a ridicat apoi bisericuţa din lemn”.
Informaţia este prezentă în multe cronici locale, care atestă existenţa obştei româneşti în această zonă a Braşovului, în Cutun, despre care cercetătorii au adus destule argumente pentru a înţelege că aici, în Cutun a fost satul – cătunul de altădată al românilor din Şchei. Aşezat sub Cetatea de sub Tâmpa, Cutunul era ocolit de pârâiaşul care era numit în cronicile vechi „Kronen”, iar în altele „Fluvius Bulgariae” (Râul Şcheiului), pe care Radu Tempea îl numea „Braşovia”, iar şcheienii numeau partea de vărsare a pârâiaşului „La Chişătoare”.
Candid Muşlea considera că în Cutun a fost prima aşezare a românilor din Şchei, iar Heinrich Wachner dovedea că exista un tunel între Cutun şi Cetatea Braşovia, fiind tot atât de vechi ca şi cetatea. Cu timpul, locuitorii de aici s-au extins spre Goriţa până la Crucea Muşicoiului.
Ridicată aici, „Pe-un picior de plai /Pe-o gură de rai”, la poalele Tâmpei (la terminarea străzii Curcanilor), crucea din Cutun, făcută din lemn de stejar foarte tare (expertiza a confirmat o vechime a lemnului de peste şase secole), prezintă în scenele vizibile picturale: „Răstignirea”, „Învierea” şi „Botezul Domnului”. „O candelă simplă – scria Candid Muş­lea – este aprinsă sâmbăta seara şi în ajunul praznicelor de către un evlavios parohian din apropiere, Gheorghe Marian, după ce Nicolae ­Renel, care o îngrijise o viaţă de om, a trecut din această lume. Modestul monument era adăpostit de ploi, zăpezi, ca şi de vitele ce se rătăcesc, păscând pe acolo, de împrejmuirea simplă de scânduri şi laţi, în formă de căsuţă”.
În ciuda informaţiei pe care inscripţia de pe cruce o dădea, cum că s-a ridicat la anul 1292, crucea suferă în ultimele decenii periplu unei crase ignorante, aşa cum am arătat şi mai sus, fiind neglijată de localnici, distrusă de răuvoitori şi chiar de străinii locurilor. Graţie unui zel ieşit din comun, braşoveanul Dumitru Opriş, care, după ce bate la uşile Consiliului, la ale Patrimoniului (care nu o aveau în evidenţă), la ale mai multor biserici şi chiar ale Mitropoliei Sibiului, găseşte înţelegere din partea protopopului ­Zenovie Moşoiu şi cu concursul Junilor Curcani (cărora le aparținea prin  tra-diție) amplasează crucea în cimitirul bisericii „Sf. Treime”, zisă Biserica Grecească, unde se află şi în momentul de faţă, purtând și o inscripţie nouă, care confirmă amplasarea prin grija Junilor Curcani.
În vremurile vechi, când crucea era împrejmuită cu gard de lemn şi acoperită cu şindrilă, Junii Tineri şi Junii Curcani făceau aici maialul şi diferite petreceri, dar astăzi s-a renunţat definitiv la această troiţă, pierzându-se astfel un argument istoric deosebit de important. Costantin Lacea spunea că „şi astăzi (prin 1910) populaţia românească, în frunte cu Costenii (locuitori de pe str. Coastei şi Costiţei), conduşi de Junii Curcani, ies a doua zi de Rusalii sus la Cetatea de pe Tâmpa, pe la Crucea din Cutun şi petrec acolo. Bătrânii povestesc că în tinereţile lor se făcea joc sus, în Cetatea de pe Tâmpa”.
În 1944, pe timpul bombardamentelor, aici îşi căutau adăpost mulţi locuitori, căci pădurea era la un pas de loc. Candid Muşlea atrăgea atenţia în 1943 că deşi „crucea din Cutun este încă în picioare, cei din fruntea bisericii trebuie să se îngrijească de ea, să se înfăţişeze altfel” – ştiută fiind importanţa ei. Sperăm că vom trăi evenimentul în care troiţa va fi reamplasată la locul iniţial şi eventual va fi restaurată.

  • Pr. prof. dr. Vasile Oltean,
  • pentru ziarul Consiliului Județean

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s