Uncategorized

Lucrările de transformare a centrului istoric în pietonal încep după Paşte.

Casa Sfatului

Proiectul de reabilitare a centrului istoric va continua în acest an, iar după ce se vor încheia Zilele Braşovului, care sunt programate a se desfăşura în perioada Paştelui, mai multe zone vor intra în şantier. Propunerea municipalităţii este de a transforma atât strada Michael Weiss, cât şi Piaţa Enescu în pietonal, pe modelul străzii Republicii sau Postăvarului.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, ne-a declarat că, lucrările se vor face etapizat, iar, prima dată, respectiv după data de 5 mai, se va interveni în zona Pieţei Enescu. „Se va scoate piatra cubică, iar reţelele care necesită reparaţii vor fi înlocuite, după care se va monta pavaj ca pe strada Republicii”, a explicat Sorin Toarcea. Staţionarea autovehiculelor în întreaga zonă va fi strict interzisă, ţinând cont că, până acum, în Piaţa Enescu erau prevăzute câteva locuri de parcare pentru riverani. Locatarii vor mai putea intra cu maşina în zonă doar temporar, în cazul în care nu au garaj, pentru a se aproviziona.
Fără asfalt, dar cu terase, pe Michael Weiss
După ce Piaţa Enescu va fi refăcută, utilajele vor intra pe Michael Weiss, unde practic trotuarele vor fi demolate, asfaltul va fi scos, iar pe întreg carosabilul va fi montat pavaj. Pe Weiss ar urma însă, să fie şi terase, dar faţă de anul trecut, pe axul central al străzii, respectiv pe unde acum pot circula autovehiculele care fac aprovizionarea magazinelor sau restaurantelor din zonă şi pe unde au acces riveranii de pe Weiss, de pe Republicii şi din Piaţa Enescu. Primăria Braşov a adoptat un nou regulament de funcţionare a teraselor care îi obligă pe comercianţi să folosească doar două tipuri de mobilier avizate de Comisia de Cultură, însă, şi în ceea ce priveşte dispunerea meselor vor fi câteva reguli stricte, astfel ca accesul auto să nu fie îngreunat, în special în situaţii de urgenţă.
Accesul cu maşina pe Republicii ar urma să se facă tot pe Michael Weiss, respectiv pe la intrarea dinspre Mureşenilor. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, ne-a declarat că riveranilor din Centru li se vor oferi parcări de reşedinţă în spatele Hotelului Aro, unde acum, o parte este parcare publică concesionată firmei P&P, iar o altă parte sunt locuri de reşedinţă. „Vom diminua numărul de locuri din parcare publică, astfel ca riveranii din Centru, care au avut locuri în Piaţa Enescu, să nu aibă probleme în ceea ce priveşte parcarea”, a asigurat Toarcea.
Piaţa Sfatului doar se cârpeşte
Totodată, şi în Piaţa Sfatului vor fi efectuate lucrări de reparaţii, însă edilii au renunţat la proiectul de modernizare a întregii zone. Iniţial, s-a dorit accesarea de fonduri europene pentru acest proiect, dar s-a renunţat deoarece unele lucrări sunt pe domeniu privat, astfel că proiectul nu era eligibil, iar, acum, reparaţiile se vor face cu bani de la bugetul local. „Nu vorbim de o înlocuire totală a pavajului, ci doar de reparaţii unde este necesar. Aceste lucrări se vor face pe porţiuni, astfel ca să nu împiedicăm accesul în zonă şi vor începe, după ce se vor finaliza cele de înlocuire a reţelelor electrice, unde mai este puţin de lucru”, a precizat Sorin Toarcea.

via Blogger http://www.blogbrasov.com/2013/04/lucrarile-de-transformare-centrului.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s