castrul roman / cumidava / Istorie / localizare / rasnov

Castrul roman Cumidava


material intocmit de  Pintilie Alin-Sebastian
Colegiul „Unirea” Brasov 


    După transformarea Daciei în provincie romană, când Imperiul roman a cunoscut apogeul puterii militare şi al extinderii sale teritoriale, trupele aduse pentru supravegherea drumului ce traversa munţii prin actuala trecătoare a Branului au ridicat un castru lângă râul Bârsa (drumul antic trecea pe lângă castru). Castrul a fost ridicat, probabil, chiar în vremea împăratului Traian (98–117 d.H.) – monedele gasite incep cu domnia lui Domitian – si isi continua existenta 150 de ani, până la retragerea armatei şi administraţiei romane ordonată de împăratul Aurelian (270–275 d.H.).

    Castrul roman este situat în punctul „Grădişte”, la circa 500 m în dreapta pârâului Bârsa şi la 4 km nord de oraşul Râşnov. „Cetatea de pământ”, Erdenburg, Eulenburg, Orlenburg, cum o numeau saşii încă din secolul al XVII-lea, a fost vizată de savanţi de la jumătatea secolului al XIX-lea. Semnalarea şi descrierea relativ precisă a unei fortificaţii romane la Râşnov a fost făcută încă din 1857 de M. J. Ackner (Die Colonien und militärischen Standlager der Römer in Dacien, Viena, 1857). Primele cercetări arheologice sistematice au fost realizate de saşii din asociaţia Muzeului Ţării Bârsei, în anii 1904–1905. 
După săpăturile arheologice din anul 1939, conducătorul şantierului, Mihail Macrea, în urma descoperirii pe un câmp aflat în apropierea gării din Râşnov a unei plăci votive inscripţionată in piatra, din timpul imparatului roman Alexander Severus (222–235 d. H.), identifică unitatea militară dislocată aici, şi după numele acesteia dă numele castrului cercetat: Cumidava. 

Pentru localizare:

    Inscripţia din sec. III e.n.:
Iuliae Mameae augustae matri Domini nostri sanctissimi Imperatoris Caesaris Severi Alexandi augusti et castrorum senatusque cohors Vindelicorum Piae fidelis Cumidavensis Alexandrianae ex quaestura sua dedicante la sdio Dominatio legato augusti III Daciarum

    Inscripţia era fragmentară, iar din tot ansamblul creat cu aproape 2.000 de ani în urmă se păstrează şi astăzi la Muzeul Judeţean de Istorie din Braşov două fragmente. Monumentul a fost ridicat în cinstea Iuliei Mamea, mama Împăratului Severus Alexandru, cea care până în anul 235 a condus destinele statului roman, alături de fiul ei. Ctitorii edificiului au fost soldaţii de origine dacică ce locuiau în acest loc. Textul inscripţionat pe monument a fost citit şi interpretat pentru prima dată de profesorul Macrea, atestând existenţa fostei aşezări dacice Comidava şi pe timpul stăpânirii romane.
Întâlnită iniţial cu numele dacic „Comidava”, asezarea şi-a schimbat uşor denumirea în timpul stăpânirii romane în „Cumidava” si … poate fi considerată cea mai veche localitate atestată documentar de pe teritoriul judeţului Braşov”
conform domnului Stelian Coşuleţ – Şeful secţiei de istorie din cadrul Muzeului Judeţean Braşov.

După Macrea, castrul a fost garnizoana unei cohorte numite: „Cohorta a VI-a, cea nouă cumidavensă şi alexandrină”.
COH(ORS) VI NO-[VA
C] UMIDAVENSI- [UM
AL]EXANDRIANA

Inscripţia a fost însă interpretată şi sub forma:
COH(ORS) VIND(ELICORUM) [C] UMIDAVENSI [UM] (Alföldi 1942), 
cohorta putând fi formată din vindelici, o populaţie ce trăia în nord-estul actualei Elveţii şi 
COHORS VI NO(RICUM) CUMIDAVENSIUM (Szilagyi 1946), 
soldaţii cantonaţi în castrul Cumidava fiind recrutaţi dintre norici, o populaţie ce trăia pe teritoriul actual al Austriei.
In sprijinul acestor interpretari vine si politica romana de a nu permite trupelor native sa serveasca in provincia lor de origine, politica introdusa de Roma dupa anul 69, an in care mai multe unitati auxiliare, formate din soldati recrutati pe plan local s-au rasculat impotriva imparatului. Astfel, corhote formate din soldati recrutati din Dacia au aparat granita de nord-vest a imperiului, in castrul roman Vindolanda, Britania. Un alt exemplu a fost descoperit in urma sapaturilor din anii 1994-1997 si ulterior in Desertul Oriental egiptean aflat la inceput de mileniu sub stapanire romana, sapaturi efectuate de-a lungul drumului roman ce lega Coptos (Quft) si respectiv Nilul de Marea Rosie si porturile Berenice si Myos-Hormos (situat probabil la 5 km nord de orasul modern sub ruinele lui Qusayr-al-Qadam) si in zonele de depozitare ale deseurilor din circa trei “praesidia” (popasuri fortificate) denumite Maximianon (modern Al-Zarqa 2), Krokodilô (modern Al-Muwayh) si Didymoi (modern Khashm al-Mynaih). Cu aceasta ocazie s-au descoperit mai multe texte grecesti (mai rar latina, foarte putine in nabateeana si in demotica) scrise pe ostraca (ostrakon/ostraca <plural> = piese de ceramica sau bucati de piatra pe care erau scrijelite sau inscrise texte transmise intre diferite praesidia sau isi prefectura sau notatii care aveau rol pur administrativ). Pe unele ostraca sunt evidentiate nume cu rezonanta geto-daca, traca sau bessa, iar pe ostrakonul O.Krok. 1.98 datat 109 e.n. este inscris un mesaj de la cavalerul dac Dekinais catre Kaikeisa/Kaigiza.
Aceste trupe auxiliare au fost utilizate pentru doua scopuri: pentru a acorda ajutor legiunilor si, mai presus de toate, pentru apararea frontierelor. Recrutii serveau sub arme o perioada de pana la 25 de ani, departe de locul de nastere al acestora, in schimbul cetateniei romane pentru el insusi si pentru copii sai. Auxiliarii au avut un statut inferior legionarilor, primind doar 1/3 din salariul unui legionar.

    În timpul cercetărilor arheologice din anii 1969–1974 au fost descoperite parţial zidurile castrului,  cele patru porţi şi cele patru turnuri de pe colţurile castrului. În faţa zidurilor se află câte unul sau două  şanţuri de apărare. Suprafaţa castrului, împreună cu şanţurile din faţa zidurilor, este de circa 2,10 ha.  Săpăturile arheologice, care continuă şi în prezent, au scos la iveală o mare diversitate de materiale  romane provenite din centrele italice, dar şi o mare cantitate de ceramică aparţinând dacilor. Prezenţa  pieselor de origine dacică demonstrează că în (sau foarte aproape de) castru locuiau daci. Pe lângă  piesele din ceramică, au fost descoperite şi unelte (din piatră – gresii pentru ascuţit obiecte din metal şi  râşniţă/catillus pentru măcinat cereale, din fier – cuie, piroane, scoabe, balamale, lame de cuţit), arme  (din fier, bronz, plumb), podoabe (din bronz – fibule, din sticlă – mărgele, din os – ace şi pieptene pentru  păr), monede (denari de argint, care poartă imaginile împăraţilor romani Galba şi Alexander Severus)  şi recipiente din sticlă.  Demantelarea zidurilor castrului în anumite locuri, iar în alte locuri lipsa prăbuşirilor, demonstrează  că romanii, la părăsirea castrului, nu au distrus în întregime zidurile, dar şi că fortificaţia militară  antică a fost sursă de materie primă în epoca medievală şi modernă pentru construcţiile aşezărilor din  apropierea castrului, precum Vulcan, Râşnov şi Cristian.


    În Imperiul Roman, castra (forma de plural pentru castrum, castri, o fortificatie) au fost taberele militare tipice romanilor. Aceste tabere erau construite întotdeauna după niște tipare stricte, având două alei principale: „Cardus Maximus”, care străbătea tabăra de la nord la sud, și „Decumanus Maximus”, orientată de la est la vest, ele împărțind perimetrul în patru sferturi (cvartale). Cele două alei principale se terminau în dreptul a patru porți. Restul aleilor secundare și construcțiile erau paralele cu aleile principale, modelul patrulaterelor fiind folosit și în construcția orașelor romane.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s