brasov / cetate / circuit turistic / fortificatii / hamruden / homorod / HOTEL / istoric / medieval / piramide / pozitie geografica

Biserica fortificata din Homorod

Homorod (în germană Hamruden, Hameruden, Hammeroden, Homoroden, Homrod, în maghiară Homoród) este o localitate în judetul Brasov, Transilvania, România. Este resedința comunei Homorod.
 În cursul secolului al XII-lea, în vremea regelui Geza al II-lea, au venit colonisti din Flandra (hospites flandrenses), care vorbeau o limbă putin diferită de cea a sasilor, dar erau tot de origine germană. Ei s-au stabilit pe o colină din apropierea satului Homorod de astăzi, iar localitatea se numea pe atunci Petersdorf, după Sf. Petru, care era patronul bisericii.

Numele Hamerodia apare pe la 1400 într-un registru de impozit ecleziastic a capitlului de Rupea (Kosd), deci foarte târziu, ceea ce se explică prin faptul că, după tradiţie, aşezarea s-a aflat iniţial pe o colină în estul comunei actuale (lângă cimitirul ortodox actual) numită – după biserica sa închinată sf. Petru – Petersdorf. Pe la 1500, Hameroden avea 68 de gospodării, 4 păstori şi un dascăl.
    Pe când lăcaşurile de cult săseşti din secolul XIII au fost construite aproape toate ca bazilici romanice cu trei nave, Homorodul posedă una din foarte rarele biserici-sală romanice ce datează din ultima treime a secolului XIII. Corul închis spre est cu o absidă semicirculară, se deschide spre vest cu un arc triumfal semicircular în mica sală de 10,40 m lungime şi 9 m lăţime. Situată în faţa laturii apusene, clopotniţa formează, cu parterul său boltit în cruce, un mic portic ce include un portal semicircular treptat în trei retrageri. În al doilea cat se deschidea spre sală arcada semicirculară a tribunei de vest care, azi zidită, se mai vede numai din interiorul turnului. Existenţa tribunei de vest şi a unei chei de boltă în cor, sculptată cu motivul cistercian al florii soarelui cu mijlocul grilajat – ornament mult răspândit în Transilvania – îndreptăţeşte propunerea lui Virgil Vătăşianu de a data biserica pe la 1270. Semicalota ce acoperă absida, ambrazurile micilor ei ferestre în arc semicircular, pereţii dintre ele ca şi pereţii corului mai prezintă urme de pictură murală, trei straturi de culoare aparţinând unor epoci stilistice diferite, prima dintre ele datând de la sfârşitul sec. XIII, realizată scurt timp după terminarea construcţiei. Iniţial, sala purta un tavan plat din lemn, înlocuit pe la 1500, pentru prevenirea incendiilor, cu o boltă gotică sprijinită de patru coloane adosate în colţurile sălii. Intrarea în clopotniţă s-a aflat la început în colţul de sud-est al porticului, urcând prin grosimea zidului spre tribuna din al doilea cat, intrare ce a fost zidită, în cursul fortificării, începută la sfârşitul secolului XV, clopotniţei i s-au ataşat două construcţii de flancare în continuarea pereţilor laterali ai sălii, retrase cu numai 20 cm faţă de latura apuseană a turnului, înălţându-şi acoperişurile în pupitru, sprijinite de flancurile turnului, până la înălţimea coamei acoperişului bisericii. În construcţia laterală de sud urcă o scară spiralată, ducând din sală spre podul acesteia. De aici se poate privi în turn printr-o deschidere circulară din peretele său de est. Turnul n-a fost nicicând divizat în caturi, dar fără îndoială că au urcat scări de lemn din tribuna de vest spre coridorul de apărare aşezat deasupra clopotniţei la fortificare. O uşiţă de lemn, având incizat anul 1641, separă scara ce urcă în grosimea zidului, de accesul spre scara spiralată – scări ce comunicau odinioară. Construcţia laterală de nord cuprinde un portal semicircular cu ambrazură din piatră, profilată cu trei baghete cilindrice între cavete, aidoma profilării intrării în arc frânt din faţada vestică a bisericii-sală romanice din Viscri. Prin portalul acestei construcţii laterale de nord şi, în continuare, printr-o uşă din peretele apusean al sălii, se intră în biserică.

    Construcţia de apărare propriu-zisă a bisericii din Homorod este însă monumentalul turn-donjon, ridicat din blocuri de piatră deasupra corului, pe plan pătrat de 11 m lungime a unei laturi, cu ziduri groase de 3 m la bază şi de 2 m la înalţimea catului al patrulea. Dacă tragem pe hartă o linie orizontală din Homorod spre apus întâlnim pe această linie donjoane similare, construite cam în aceeaşi vreme – primul la Bărcut, alte şase mai spre vest, în Valea Hârtibaciului superior, la Movile, Noiştat, Netuş, Iacobeni, Stejeriş şi Ruja, unde aceste turnuri uriaşe din piatră sunt înălţate fie deasupra corului, fie la capătul apusean al bisericilor. Evident, este vorba de o influenţare reciprocă în amenajarea defensivă a acestor comune. Pentru a crea o bază care să susţină greutatea turnului, corul de la Homorod a fost îmbrăcat cu o cămaşă de piatră dreptunghiulară de lăţimea sălii, aşa, încât biserica se înscrie într-un plan rectangular alungit. Corul a devenit, ca atare, parterul acestui turn. Printr-o galerie în grosimea zidului – a cărei intrare se află în cor la înălţimea de 2 m, fiind încastrată în zidul său ambrazură unei ferestre gotice drept ancadrament al intrării – se pătrunde în catul al doilea al turnului ce poartă şi el o boltă in cruce. O altă scară urcă de aici, prin grosimea zidului apusean, spre catul al treilea, acoperit ca şi celelalte caturi superioare cu o platformă din bârne, scări de lemn legând caturile între ele. De la al doilea cat de sus toate celelalte sînt prevăzute, cu metereze lungi şi înguste, situate lateral, alternate. În interiorul turnului găsim nişte găuri rotunde (de 10 – 15 cm diametru) situate orizontal la distanţă de circa 2 m una de alta, prin care pătrunde lumina. Sunt găurile rămase de la schela construcţiei, aşa cum le întâlnim la multe construcţii medievale europene, de pildă la cetăţile renane din secolul XII. Peste zidul înălţat la statura omului se puneau de-a curmezişul trunchiuri subţiri de stejar, depăşind peretele de ambele părţi. Fixate prin straturi de piatră, pe capetele lor se aşezau scânduri servind ca platformă zidarilor. După ridicarea turnului schela se demonta succesiv, tăindu-se trunchiurile de stejar în linia zidului, aşa încât partea cuprinsă între pietre rămânea înăuntru. Lemnul putrezit era scos de vânturi sau de păsări, încât cele mai multe găuri ale schelei sunt azi libere. Cele şapte nivele ale turnului ating 27,70 m înălţime, al optulea nivel formându-1 coridorul de apărare cu balustradă de lemn unde, din 1932, se găsesc cele trei clopote. Arcul triumfal romanic care susţine greutatea peretelui vestic al turnului a fost umplut cu piatră pentru a se evita surparea; astfel corul s-a despărţit de sală, devenit impracticabil ca încăpere de cult. Nu se cunoaşte data când s-a închis arcul triumfal, dar desigur înainte de Reformă, întrucât în cor s-au conservat picturile murale catolice neacoperite de zugrăveală.

    În 1623 un incendiu a nimicit toate părţile din lemn ale cetăţii. O inscripţie de pe latura estică a turnului aminteşte că atunci a ars acoperişul, reînnoit în 1626. „Anno 1623 dic 13 Aprilis incendio per incuram Andreas Henrich orto conflagrata haec turris restauratur 1626 jun. 19, pastore existente Georgio Vustio”. („În anul 1623, în a 13-a zi a lui aprilie, din neglijenţa lui Andreas Henrich un incendiu a cuprins în flăcări acest turn – restaurat în 1626 iunie 19, pastor fiind Georg Wust”).
    Lipsa de spaţiu pentru comunitatea in creştere a obligat în 1784, la crearea unui nou cor prin spargerea peretelui de sud al sălii, distanţat doar cu l m de zidul incintei, soluţie unică în Transilvania. Înaintea acestei modificări s-au augmentat locurile în biserică prin două galerii suprapuse, adosate de pereţii sălii, pe peretele de vest ridicându-se chiar trei. În cea superioară, numită „Cetatea viţeilor”, îşi aveau locul băieţii în anul de după „confirmarea” lor; în al doilea an se puteau aşeza şi în tribuna mijlocie, în rândul flăcăilor mai mari. Bărbaţii până la 50 de ani şedeau în tribuna inferioară a peretelui de nord, bătrânii în stranele de-a lungul pereţilor în parterul sălii, iar femeile în centrul navei. Sala a primit ulterior un tavan plat de .lemn, ce poartă într-un medalion ornamentat înscris anul 1792.
    La sfârşitul secolului XV, biserica a fost înconjurată cu un zid de apărare înalt de 7- 8 m, de traseu rectangular. Colţurile sunt străjuite de turnuri cu două nivele şi acoperiş în pupitru, devansate oblic faţă de curtină. Frunţile lor înalte îndreptate spre uliţă şi flancurile catului al treilea de sub panta acoperişului sunt prevăzute cu maşiculiuri scoase în consolă pe bârne de stejar fixate în zid. În unghiurile obtuze formate de zidul turnurilor şi curtină s-au aflat latrine scoase în consolă, dintre care mai există două pe latura de sud. Coridorul de apărare sprijinit pe console de lemn înconjoară zidul în partea superioară, străpunsă de guri de turnare şi metereze mici, coridorul trecând şi peste faţadele turnurilor dinspre curte, fiind încă păstrat pe laturile de vest, nord şi est. În centrul laturii apusene este situată o intrare străjuită de un turnuleţ de apărare, cu coridorul îmbrăcat în scânduri, puţin devansat deasupra curtinei.

    Curtina interioară e înconjurată de un al doilea zid de apărare, mai scund, formând „Zwinger”-ul, păstrat azi pe laturile de sud şi vest. În 1657 turnul din nord-vest a fost înlocuit printr-un turn înalt de 10 m, de plan pentagonal, cu patru nivele, purtând deasupra coridorului de apărare, devansat şi cu balustrada din scânduri, un acoperiş din şindrilă, înnoit în. 1954. Caturile, separate prin platforme din bârne, au intrări separate pe latura dinspre curte, cu un balconaş de lemn spre care urcă scări dispuse aproape vertical. Faţadele exterioare au fost împodobite cu pictură decorativă în albastru şi roşu de-a lungul canturilor, pe ciubucul din piatră ce înconjoară catul al patrulea, în jurul unui meterez. Anul construcţiei este menţionat în trei inscripţii aflate în nişele pereţilor exteriori, 1) Propugnaculum hoc inchoatum est anno MDCLVIl dic IX apr. finitum dic XII Majii” 2) ..Turris fortissima… et nomen Domini 1657 … Haec…”‘, 3) „Propugnaculum hoc extructum est 1657 Existen..”. („Acest turn a fost început în anul 1657 ziua a 9-a din aprilie, terminat la 12 mai; turnul foarte puternic… şi numele Domnul 1657…. acest; acest turn s-a ridicat în 1657 pe vremea…”).
    Turnul din nord-est a fost demolat, în cor s-au păstrat cele mai vechi picturi murale transilvănene, unde s-au contopit elemente romanice cu elemente gotice, picturi executate desigur curând după terminarea construcţiei, către sfârşitul secolului XIII. În conca absidei apare, foarte şters, Christ în mandorlă, stând pe un curcubeu (Majestas Domini), înconjurat de simbolurile evangheliştilor, numite tetramorph. De ambele părţi apar heruvimi şi intercesorii Maria şi Ioan deci Deisis, temă iconografică de tradiţie bizantină. În registrul interior, pe peretele absidei, apar cei 12 apostoli, aşezaţi sub arcade treflate, printre care se înalţă turnuleţe cu acoperişuri de ţigle, încoronate de cruci. Din elementele componente, arhitectura se distinge cu mai multă claritate, desenată în linii roşii, groase, cu duct egal. Ambele compoziţii ale absidei formează o unitate, aparţinând „Judecăţii de apoi”, temă reprezentată în domurile apusene cu predilecţie în decorul sculptat al marilor portaluri, aici, în mediul rural, tema fiind transpusă în pictura murală. Pe un fundal albastru-gri, figurile sunt obţinute din tonuri de ocru şi brun, puternic şi clar conturate, linia fiind modul de expresie principal al acestui stil de tranziţie numit liniar-narativ, devenit popular în Transilvania secolului XIV. Prin apariţia picturilor de la Homorod s-a făcut legătura cu o tradiţie europeană a micilor centre din mediul provincial, unde acest stil liniar-narativ, gotic timpuriu, găseşte o largă răspândire prin zugravii peregrini. Pe peretele de sud al corului s-au păstrat de asemeni picturi din această primă fază, în majoritate aproape şterse, aparţinând ciclului Patimilor lui Isus. Într-un fragment de pe peretele de nord se disting clar cele două straturi consecutive ale picturii. Partea superioară a fragmentului păstrat prezintă un „Vir dolorum” spre care se înclină Maria, mâinile lor întâlnindu-se într-o mişcare deosebit de armonioasă. Lângă Isus, un înger ţine în mâini o filacteră. Scena a fost delimitată de un chenar ornamentat, care a rezistat doar parţial timpului. Influenţa picturii trecento-ului italian este evidentă în acest fragment care datează de la finele secolului XIV. În partea inferioară, scena este acoperită parţial de un Crist răstignit, aparţinând celui de al treilea strat pictural. Acesta poate fi datat pe la 1520, vădind mai multe elemente stilistice identice cu pictura murală din biserica reformată maghiară de la Dîrjiu, semnată de Paul de Ung, datată 1419, care înfăţişează legenda sf. Ladislau. Motivul tapetului din fundalul „Răstignirii”, de la Homorod, este identic cu cel din imaginile de la Dârjiu, frapantă este asemănarea dintre capul lui Crist şi cel al sf. Ladislau in scena odihnei – aceleaşi trăsături, cu deosebire desenul pleoapelor închise, ca şi linia punctată a conturului aureolei. Este foarte probabil ca acelaşi meşter să fi realizat picturile bisericilor din Dârjiu şi Homorod.


[Sursa informaţiilor: Juliana Fabritius-DancuCetăţi Ţărăneşti Săseşti, Revista Transilvania, Sibiu 1983]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s