brasov / Kronos / pietrele lui solomon

Braşov – Kronstadt, oraşul lui Kronos?

Braşov – Kronstadt, oraşul lui Kronos?
Brasov

Astăzi se impune descoperirea acestor mituri ale strămoşilor noştri, pentru a le reda patrimoniului naţional, din al cărui tezaur fac parte. În acest sens dorim să aducem informaţii care să demonstreze permanenţa populaţiei geto-dacice în zona Braşovului şi a Scheiului, arătând totodată că denumirea de KRONSTADT dată Braşovului provine de la KRONOS – zeul timpului. Acest zeu, în mitologia geto-dacilor, după cum afirma istoricul antic Mnaseas, corespundea lui Zalmoxis. Strămoşii noştri având o credinţă uraniană, ridicau pe înălţimi, în cinstea zeului pe care îl adorau, altare, temple, oracole şi zigurate. Înălţimea respectivă se considera sub protecţia zeului numindu-se „scaunul zeului” (reşedinţa zeului), iar în caz de nevoie cei iniţiaţi în misterele zeului se retrăgeau aici, socotindu-se apăraţi de zeul însuţi. De regulă o astfel de înălţime purta denumirea zeului protector. Când adversarii nu au mai respectat funcţia „sacră de protecţie” a altarelor, apărătorii au fost obligaţi să-ţi construiască cetăţi pe vârful acestor munţi. În Braşov se află o astfel de înălţime cu denumirea de TÂMPA (ce provine de la „tempus – temporis”) denumire ce demonstrează că în antichitate era sub protecţia lui Zalmoxis (Kronos).
În sprijinul acestei afirmaţii aducem următoarele argumente:
În zona Tâmpa sunt altare pentru sacrificii şi cercetătorii saşi au descoperit o fântână cu oase ce demonstrează că s-a practicat un cult păgân.
Pe Tâmpa a fost identificată o cetate construită pe ruinele unei vechi cetăţi dacice.
V. Pârvan acorda o atenţie deosebită studiului tezaurului toponimic al ţării ca sursă de documentare în stabilirea adevărului istoric. În „Getica” el analizează expansiunea geţilor utilizând toponimele şi hidronimele.
Folosind metoa analizei semantico-mitologice, aplicată zonei Braşovului, ca element de cerectare se poate afirma că toponimele şi hidronimele existente în zonă au origine arhaică. Valea Putredă ne reaminteşte obiceiul geto-dacilor de a ţine trupurile celor decedaţi timp de 40 de zile înfăşurate în piei de animale şi agăţate în pom. Muntele Postăvarul s-a numit Muntele Ruia, denumire ce poate proveni de la Rajac şi se traduce libr din limba sanscrită prin Muntele Reelui. În Muntele Postăvarul se găsesc Crucurul Mare şi Crucurul Mic, nume ce sugerează că aici se executau măsurători astronomice. Denumirea de Scaunul Predicatorului confirmă existenţa unui „scaun al zeului” în acest nod orografic.
Şarpele – simbolul lui Zalmoxis (Kronos), împreună cu soarele se află şi azi pe porţile scheienilor.
Perpetuarea a două obiceiuri: JUNI DIN SCHEII BRAŞOVULUI şi IEŞIREA LA CHETRE confirmă că aici a fost o zonă sacră, a cultului lui Zalmoxis.

ORIGINEA GETO-DACICĂ A JUNILOR BRAŞOVENI

Prezentarea Junilor braşoveni (Bul. Eur. „Noi, tracii”, fundaţia Drăgan, Milano, martie 1982) a fost făcută în mod detaliat de Muşlea, Pitiş, Stinghe şi alţii, care au susţinut că este un obicei care confirmă originea geto-dacă.
Plecarea junilor în după-amiaza zilei şi petrecerea unei nopţi pe Muntele Postăvarul ca a doua zi să întâmpine „apariţia soarelui” este o manifestare pe care o semnalează însuşi Herodot la geto-daci. Ea reaminteşte parcticare cultului lui Dionisos (Dionisie – zeu trac de origine).
Îmbrăcămintea junilor, bogată în aur şi argint, corespunde cu cea a agatârşilor. Viţa de vie, strugurele, frunza de stejar şi ghinda, identificate pe cămăşile lor sunt simbolurile lui Dionisos şi ale lui Zeus. Totemul târşului (simbolul lui Dionisos) l-am identificat prin „brăduţii pitici” pe care juniiîi aduc din pădure (Poiana Târşului) şi îi depun la casele cu fete, la poarta vătafului sau pe zidurile cetăţii. Servitul peşetlui la masă este, de asemenea, simbolul lui Dionisos şi reprezintă lupta dusă de acesta cu „piraţii tirenieni”. Jocul „ţuţele”, fetele ce împletesc florile cu care îî împodobesc pe juni şi caii acestora, reamintesc de „Bachantele” lui Euripide (adeptele cultului lui Dionisos). Hora junilor „în cerc” şi „de la stânga la dreapta” simbolizează ideea precreştină a „timpului circular”, sensul de mers al astrului ceresc şi coroana – simbolul lui KRONOS (ZALMOXIS). Junii din Scheii Braşovului nu erau lăsaţi să intre în cetate, deoarece exista credinţa că cetatea va cădea în mâinile lor în momentul când ei vor ocoli sfatul de trei ori. La geto-daci, după cum se ştie, era obiceiul de a ocupa o cetate dupa ce ocoleau de trei ori; obicei ce s-a perpetuat şi la juni, care doreau să intre în drepturile cutumiale, demonstrând în acelaşi timp şi o permanenţă pe aceste meleaguri.
Măscăriciul junilor reprezenta pe şaman, care, fiind împuşcat din imprudenţă, a întrerupt seria iniţiaţilor în misterele cultului respectiv (Pitiş). I.G. Frazer în „Creanga de aur” prezintă un caz analog în care, la o manifestare de primăvară (Mardi Gras) „bufonul”, ce trebuia sacrificat în cinstea primîverii în scopul regenerării naturii, a fost îmouşcat mortal deoarece printre cartuşele oarbe se afla şi unul real. Cazul prezentat de Frazer ne face să credem că e posibil ca şi „măscăriciul junilor” să fi fost omorât imprudent în condiţii similare.
Îngroparea vătafului la Podul Dracului simbolizează „întoarcerea la origini şi renaşterea o dată cu regenerarea naturii”, reamintind de momentul psihologic utilizat de Zalmoxis, când iniţia pe discipoli în misterele cultului său, sau de practicile „misterelor de la Eleusis” – specifice cultului lui Dionisos. Obiceiul poate proveni şi din Egiptul antic, deoarece îl găsim la regi, care, în fiecare început de an, simulau că mor, se îngropau şi renăşteau mai puternici şi mai viguroşi.
Elementele de iniţiere în misterele unui cult păgân, pe care le-am identificat la junii din Scheii Braşovului, sunt: înscrierea la juni a tinerilor care au împlinit vârsta de 16-17 ani (confirmă dorinţa acestora de a se iniţia pentru a putea trece examenul de maturitate), denumirea de „juni albiori” provine de la cămăşile albe de in pe care le purtau numai iniţiaţii în misterele unui cult păgân; aruncarea buzduganului „la cracă” (o înălţime tip), combinată cu strigătul vătafului: „Aruncă-l mai sus dacaă doreşti să-ţi dea soacra mai multă zestre!”; hora junilor, care nu se părăseşte decât cu aprobarea vătafului. Toate acestea, împreună cu jocul „căţeaua” şi concursurile de călărie se recunosc uşor a fi trepte de iniţiere, unde junii erau obligaţi să dea dovadă de forţă, rezistenţă, iscusinţă etc.
Astfel, tânărul demonstra că era pregătit pentru a intra în viaţă şi societate.

ORIGINEA GETO-DACICĂ A OBICEIULUI „IEŞIREA LA CHETRE”

În partea de vest a Braşovului – zonă sacră – se găsesc şi azi, ca doi umeri ai unei puternice „cetăţi naturale”, două stânci ce se numesc „Pietrele lui Solomon”.
Când timpul este frumos, la sfârşit de săptămână, românii merg LA CHETRE, perpetuând o manifestare uraniană a unui ritual ancestral. Junii braşoveni, la datele când are loc manifestarea lor, merg şi ei între Chetre.
În limba iudaică Solomon se traduce prin „înţelepciune”, iar toponimicul ar însemna „Pietrele înţeleptului”, recunoscând în el pe înţelepţii getod-dacilor – Ktistoi sau Pleistoi.
Cercetătorii saşi semnalau în secolul al XIX-lea existenşa în zonă a unor ziduri, urme ale unei cetăţi, care, după părerea autorilor, confirmă prezenţa unui templu geto-dac.
Din mitologia greco-romană şi asiro-babiloniană se cunoaşte rolul „Pietrelor sacre” ce se găseau în zona „Marilor Oracole”. O astfel de piatră se afla şi la oracolele de la Dodona şi Delphi. Piatra de la Mecca, piatra Hama (ce avea proprietăţi terapeutice lithoterapie), piatra Batyl (pe care Hera i-a dat-o lui Kronos s-o mănânce în locul lui Zeus) sunt cele mai reprezentative argumente.
Este foarte posibil ca „Marii secerdoţi” ai cultului lui Kronis, ce îşi avea altarele pe vârful Tâmpa, să fi practicat iniţierea în mistere (junii), divinaţia (profeţitoria), învăţându-i totodată pe geto-daci normele etice (legile bellagines).
În zona Pietrelor am identificat pe o stâncă un simbol bestiar, rpectiv un cap tauriform care confirmă practicarea cultului Mithra. Tot în zona „Chetrelor” se află o peşteră care, la intrare, păstrează urmele unei pietre ce a fost sculptată ca un leu.
Până în prezent denumirea de Schei se traducea prin slavul „schiau” ce însemna sclav. În „Iliada” lui Homer se vorbeşte foarte mult de „Poarta scheiană”, denumire pe care Eftimie Murgu o traduce prin „Poarta din stânga cetăţii” sau „Poarta de vest”. În faţa acestei porţi stăteau la sfat doi înţelepţi troinei Ucalegon şi Antenor – arată Homer. Din studiul atent al operei amintite rezultă că în partea de vest a Troiei s-au dat luptele cele mai aprige dintre troieni şi ahei. Aplicând elemente de mitologie comparată, constatăm că în acea zonă erau mormintele strămoşilor cetăţii Troia.
Autorii au identificat că toponimicul schei se găseşte la Suceava, Târgovişte, Iaşi, Câmpulung, iar la Braşov şi Suceava este chiar în partea devest a vechii cetăţi. Acest lucrudemonstrează originea comună a cuvântului schiau (probabil provine din limba pelasgă – limba populaţiei prototrace), deoarece Troia a existat înaintea venirii slavilor în Europa. Rezultatele cercetării noastre sunt confirmate de marele istoric V. Pârvan, care pune la îndoială originea slavă a cuvântului „Schiau” arătând că el provine din dacicul „sclaia” (v. V. Pârvan – „Getica”, 1982, p.160).
Până în anul 1938, în manualele şcolare ale Braşovului era inserată următoarea legendă: „Pe Tâmpa a existat un balaur ce mânca copiii mici ai conducătorilor oraşului; un măcelar sas a luat o piele de viţel şi a introdus în ea piatră de var, ducând-o lângă grota balaurului; balaurul, ieşind, a văzut viţelul pe care l-a mâncat, iar după aceea a băut apă; ea intrând în reacţie cu varul, balaurul a fost distrus”.
Descifrând o astfel de legendă rezultă:
Balaurul a fost totemul geto-dacilor (dragonul), al lui Zamolxis (Kronos). Din mitologie se cunoaşte că lui Kronos oracolul i-a prezis că v-a fi răsturnat de copilul său, fapt pentru care Kronos îşi mânca copiii (timpul mănâncă totul).
Herei (soţia lui Kronos) fiindu-i milă de Zeus, nu l-a mai sacrificat, dându-i lui Kronos să mănânce o piatră (piatra Botyl). Zeus când s-a făcut mare îndeplineşte voinţa oracolului detronând pe Kronos.
Legenda aceasta demosntrează că pe Tâmpa au fost altarele lui Kronos, iar varianta mitologică a luptei dintre Kronos şi Zeus s-a păstrat, o dată cu funcţia zeiţei Hera.
Nicolaus Olahus, umanist de origine română, în lucrarea sa „Istoria ungurilor şi a lui Atila”, denumind Braşovul „Zemigetusa” (confundându-l cu Sarmizegetusa), demonstrează că pe Tâmpa se mai păstrau şi erau evidente urmele unor construcţii antice.
Cele prezentate confirmă că pe Tâmpa a fost o zonă sacră închinată cultului lui Zalmoxis (Kronos). În Grecia, lângă Muntele Olimp, există o înălţime cu numele de KRONOION, nume ce provine de la Kronos şi pe care s-au găsit altare închinate acestui zeu.
La venirea romanilor, după ocuparea Daciei de către Traian când au găsit altarele de pe Tâmpa, luând informaţii de la loclanici despre ele şi fiind în cunoştinţă de cauză, deoarece aveau şi ei pe Saturn (ca zeu al timpului) au numit înălţimea „Tempus – Temporis”. Cu timpul denumirea s-a transformat în „Tempea – Tâmpa”, nume sub care autorii au identificat în aria de răspândire a geto-dacilor aproximativ 40 de înălţimi. În afara limessului roman autorii au identificat două înălţimi cu numele de Zamura, în care rădăcina „zam-” ne reaminteşte de Zalmoxis.
Se ştie că la întemeirea unei cetăţi a stat un mit şi mitul lui Kronos este cel mai corespunzător pentru cetatea ce a existat pe Tâmpa.
Cavalerii teutoni când s-au aşezat aici au tradus în limba germană numele vechi al cetăţii, precum au făcut şi romanii. Se cunosc foarte multe cazuri când saşii şi maghiarii au tradus toponimele şi hidronimele româneşti din Transilvania.
Cetăţii Braşovului, având în antichitate o importanţă strategică şi econimică (la intersecţia a două drumuri antice) se impunea să i se menţină vechea denumire. Cavalerii teutoni au respectat acest principiu traducând în limba germană din „cetatea timpului” sau „cetatea lui Kronos” – în KRONSTADT. În această situaţie Kron- provine de la prescurtarea lui Kronos. Ulterior, sub influenţa creştinismului (care îşi însuşea elemente de cult păgân dându-le explicaţie mistică) saşii au considerat pe Kron- ca provenind de la „coroană” (Karpaten Rundschau, nr. 38-1587-/24.IX.1982 – Florin Olteanu – „Zalmoxis – Tempus – Corona”, p.6).
Dorim să reţinem atenţia că simbolul lui Kronos – zeul timpului – era „coroana”.
Cercetătorii saşi semnalează posibilitatea denumirii cetăţii în funcşie de un pârâu ce izvorăşte din Tâmpa, care se cheamă „Coroana”. Şi în această situaţie se confirmă cele susţinute de noi, deoarece în antichitate apele ce izvorau din zona templului erau sacre şi purtau numele zeului. Coroana, dupa cum am arătat, fiind simbolul lui Kronos era normal ca pârâul să indice altarele acestui cult. Hermeneutica heraldicii Braşovului, identificând „coroana” ca simbol al lui Kronos şi „stejarul” ca simbol al lui Jupiter Tonans ne sugerează să traducem liber stema Braşovului prin „ÎNŢELEPCIUNEA ŞI PUTEREA CONDUC DE-A PURURI CETATEA”.
Cu această ocazie, autorii doresc să reţină atenţia cercetătorilor din domeniul etnografiei şi folclorului că a existat la juni „căluşul junilor”. Azi acest joc nu se cunoaşte decât de un număr mic de persoane (bătrânii), fiind în situaţia de a se pierde.

DIN MITOLOGIE ÎN LUMEA ŞTIINŢEI

Am văzut că românii din Schei merg săptămânal „La Chetre” prepetuând un ritual strămoşesc. Este foarte posibil ca acest ritual să fi fost situat aici datorită proprietăţilor balneocurative ale zonei.
În urma investigaţiilor ce le vor face specialiştii în mineralogie, geomorfologie şi balneo-climatologie se poate demonstra că Pietrele lui Solomon au proprietăţi naturale balneo-climaterice. Fenomenul de lithoterapie era utilizat încă din antichitate. Tratamentul de magneto-diaflux artificial, dupa cum se ştie, creează o stare de echilibru psihic. La Pietrele lui Solomon este foarte posibil ca în urma unei anomalii magnetice, provocate de prezenţa oxizilor de fier sau fero-mangan să se creeze magnetodiaflux natural.
Specialiştii cunosc efectul terapeutic în bolile cardio-vasculare al atmosferei ionizate negativ, deoarece ionul negativ este vaso-dilatator. Poate că la Pietrele lui Solomon să existe posibilitatea unei ionizări negative atmosferice şi a unei metalice marcată datorită prezenşei în zonă a fero-manganului. Apa care trece printre Pietrele lui Solomon, daca se constată că este uşor radioactivă, ar pune în evidneţă efectul terapeutic în bolile cardio-vasculare.
Prezenţa în exces a oxigenului (datorită pădurii) completează efectul terapeutic al zonei.
În aceste condiţii, în situaţia că presupunerile noastre se adeveresc, Pietrele lui Solomon, pe lângă interesul istoric îl va prezenta şi pe cel balneoclimateric.

Notă: de Crina Călin, Florin Olteanu
Din Almanahul „Luceafărul” 1980, pagina 159

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s