





Sică Alexandrescu şi-a început cariera la Teatrul Naţional din Cluj. Nimic notabil la început, în afară de înclinaţia către opera caragialiană, pe care avea să o valorifice în anii de la mijlocului secolului ca nimeni altul, în montări neîntrecute, devenite tot atât de populare ca şi textele dramatice respective. În 1928 montase pe o scenă dintr-o grădină „D’ale carnavalului”. Devenise însă repede un bun regizor de farse în genul bulevardier, de divertisment în gustul epocii, în fond, adaptări moderne ale tradiţiei vodevilului. Prelucra, dramatiza, regiza cu îndemânare şi cu imediat succes la public. Dar acorda constant atenţie dramaturgiei româneşti, fiind foarte receptiv la piesele autorilor debutanţi sau abia lansaţi.

Dacă ar trebui să facem consideraţii de psihologia creaţiei, este evident că montările clasice ale regizorului cu comediile lui Caragiale şi cu adaptări scenice după proza scriitorului – de fapt succesiunea lor pe scena Naţionalului bucureştean şi succesul constant timp de aproape două decenii – au fost rodul unei serioase pregătiri prealabile. Nu atât datele premierelor sunt cele care conduc la o asemenea concluzie, cât unitatea evidentă a concepţiei regizorale, organicitatea ei, siguranţa extraordinară a construcţiei de ansamblu, în care nici cel mai mic amănunt nu trădează vreo ezitare sau vreun experiment, verificabil ulterior, pe parcursul mersului spectacolului şi în funcţie de reacţia publicului.

Marea operă regizorală a lui Sică Alexandrescu a început în stagiunea 1948–1949. La 17 septembrie 1948, afişul Teatrului Naţional din Bucureşti anunţa premiera cu „O scrisoare pierdută”, în distribuţia: Marcel Anghelescu (Ghiţă Pristanda), Costache Antoniu (Cetăţeanul turmentat), Niki Atanasiu (Nae Caţavencu), Radu Beligan (Agamiţă Dandanache), Nicolae Brancomir (Iordache Brânzovenescu), Alecandru Critico (Ştefan Tipătescu), Ion Finteşteanu (Tache Frafuridi), Ion Ulmeni (Zaharia Trahanache), Eugenia Zaharia (Zoe Trahanache). Scenografia şi costumele erau realizate de W. Siegfried. Alexandru Giugaru avea să apară mai târziu în Trahanache, la premiera din 22 iunie 1956, când rolul lui Tipătescu era jucat de Constantin Bărbulescu iar rolul lui Zoe era deţinut de Cella Dima şi Elvira Godeanu.
După un an, în 18 septembrie 1949, se reprezenta în premieră „O seară la Union”, adaptare scenică de Sică Alexandrescu, care îi distribuia pe Costache Antoniu, Aristizza Romanescu, Eugenia Popovici, Tanţi Soviani, Ion Vova, Mircea Constantinescu, Marga Boureanu, Ion Finteşteanu, Birlic ş.a., mulţi dintre ei în travesti. Birlic era, de exemplu, O duduie. După 13 ani, în 1962 (la semicentenarul morţii lui Caragiale), când Sică Alexandrescu avea să reia „O scrisoare pierdută” (cu Carmen Stănescu în Zoe) şi „O noapte furtunoasă”, îl distribuia pe Birlic în rolul Coanei Efimiţa din „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”. Partener îi era Alexandru Giugaru.
În prima parte a anului 1951 (25 aprilie), iese la rampă „D’ale carnavalului”: Marcel Anghelescu (Iordache), Niki Atanasiu (Nae Girimea), Radu Beligan (Catindatul), Cella Dima (Didina Mazu), Carmen Stănescu şi Maria Voluntaru (Miţa Baston), Grigore Vasiliu-Birlic (Crăcănel), I. Horaţiu (Un ipistat), Maria Grecescu (O mască). După nici 10 luni, în 4 februarie 1952, „O noapte furtunoasă”, cu distribuţia: Marcel Anghelescu (Nae Ipingescu), Alexandru Giugaru (Jupân Dumitrache), Silvia Dumitrescu (Veta), Eugenia Popovici (Ziţa), Radu Beligan ( Rică Venturiano), Niki Atanasiu (Chiriac), Ion Ciprian şi Constantin Dinescu (Spiridon). După mai puţin de o lună, „Momente”, dramatizare de Sică Alexandrescu, muzică de scenă de Emil Bobescu, aducându-i la rampă pe Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Mircea Demetriad, Alexandru Diaconescu, Cella Dima, Ion Finteşteanu, Al. Giugaru, Niculescu-Buzău, Birlic.
După succesul uriaş reportat cu „Revizorul” de Gogol în turneul de la Moscova, din 1956 (premiera Naţionalului fusese la 1 iulie 1952, cu Radu Beligan în Hlestakov şi Alexandru Giugaru în rolul Primarului), Sică Alexandrescu montează „Bădăranii” de Goldoni, spectacol antologic al Teatrului Naţional din Bucureşti, jucat cu un succes extraordinar şi la Veneţia, cu ocazia aniversării a 250 de ani de la naşterea lui Goldoni, în 1957. Montarea românească a uimit prin fidelitatea viziunii regizorale faţă de universul goldonian şi prin performanţele actoriceşti, greu egalabile. Presa italiană scria în termeni superlativi despre „surprinzătoarea” trupă bucureşteană care încântase prin proprietatea limbajului scenic, prin expresivitatea caracterologică a personajelor, devenite o dată în plus memorabile, şi nu în ultimul rând prin stilul şi plasticitatea montării, cum de altfel se întâmplase şi cu „Revizorul”, ovaţionat şi considerat un adevărat triumf la Moscova. „Bădăranii” este, cum am spune noi astăzi, un spectacol de autor, traducerea şi regia artistică aparţinând lui Sică Alexandrescu. Cu o distribuţie de zile mari, din care fac parte Alexandru Giugaru, George Calboreanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Tanţi Cocea, Cella Dima, Eugenia Popovici, Silvia Dumitrescu-Timică, Niky Atanasiu, spectacolul a fost înregistrat apoi la Radio (data difuzării în premieră: 5 ianuarie 1958) şi la Televiziune (1960).
Pe lângă spectacolele Caragiale, „Revizorul” şi „Bădăranii” sunt veritabile capodopere de artă interpretativă, rămase din fericire în memoria benzii de magnetofon. „Revizorul”, cu textul tradus şi adaptat de regizor, a fost difuzat în premieră la Radio, la 3 martie 1953, cu distribuţia de pe scena Naţionalului.
Aceste date ar fi suficiente pentru a evoca figura unuia dintre cei mai importanţi oameni de teatru români. Pentru a întregi portretul marelui regizor, trebuie totuşi amintite măcar câteva dintre celelalte spectacole montate cu succes de Sică Alexandrescu: „Doctor fără voie” (1955) şi „Bolnavul închipuit” (1962) de Molière, „Bălcescu” de Camil Petrescu (1949) „Fata fără zestre” de Ostrovski (1954), „Regele Lear” de W. Shakespeare (1955), cu Gh. Storin în rolul titular şi Birlic în rolul Bufonului.