brasov / muzeu / piata sfatului

BISERICA NEAGRA

Biserica Neagră (în germană Die Schwarze Kirche, în maghiară Fekete Templom) este biserica evanghelică aflată în centrul municipiului Brașov. Edificiul a fost construit în jurul anului 1380 (probabil începând cu 1377) în stil gotic. Biserica, inițial catolică, a fost cunoscută mai întâi sub numele de Biserica Sfânta Maria (Marienkirche). Clădirea a fost parțial distrusă după marele incendiu din 1689, când a primit numele actual. Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România datând din secolele XIV-XV.
Construcția bisericii a început serios în anul 1384 și a fost finalizată în anul 1477. O inscripție descoperită în zidul bisericii îl atestă ca prim ctitor pe Thomas despre care aflăm că a murit în anul 1410.

Grav avariată după incendiu, Biserica Neagră a fost refăcută cu ajutorul unor meșteri veniți din orașul hanseatic Danzig, pentru că meșterii locali nu mai știau să închidă bolți de dimensiuni atât de mari. Noile bolți, însă, sunt în stil baroc, nu gotic.

Planul utilizat de către arhitecți a fost acela de bazilică cu trei nave, egale ca înălțime, înscriindu-se în tipul de biserici–hală preferate în secolele XV-XVI în spațiul german, de unde proveneau de altfel unii dintre arhitecți și meșteri.

Biserica Neagră este cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din sud-estul Europei, măsurând 89 de metri lungime și 38 de metri lățime. În această biserică încap circa 5.000 de persoane.

Biserica Neagră este celebră nu doar prin dimensiunile sale ci și prin alte lucruri: astfel, în clopotniță se află cel mai mare clopot din spațiul românesc, un clopot din bronz care cântărește 6 tone.[1][2] Corul susținut de contraforți exteriori decorați cu edicole care adăpostesc statui de sfinți constituie unul din puținele exemple de acest tip din Transilvania. Colecția de covoare orientale a Bisericii Negre este cea mai bogată de acest tip din România.

Orga principală a bisericii a fost construită de Carl August Buchholz din Berlin în perioada 1836-1839 și este cea mai mare din cele 140 de orgi construite de maeștrii familiei Buchholz. Orga are 4 manuale cu câte 56 de taste și un pedalier cu 27 de taste și dispune de 63 de registre sonore. A fost inaugurată la 17 aprilie 1839, organist fiind chiar Buchholz care a prezentat improvizații și cantate ale compozitorilor Friedrich Schneider și Johann Lucas Hedwig. Orga a fost restaurată în perioada 1997 – 2001. Atunci toate cele 3993 de tuburi (cel mai mare având o înălțime de circa 13 metri) au fost demontate și restaurate. Orga se încadrează în categoria orgilor baroce și a supraviețuit perioada de la construcțit pînă în prezent aproape neschimbată.

A doua orgă a fost construită de Carl Hesse și dispune de un manual și pedalier și 8 registre. A fost restaurată in 1997.

Începând din anul 1953 au loc recitaluri de orgă, tradiție începută de organistul Victor Bickerich și continuată de Hans Eckart Schlandt.

Chemarea Clopotului Bisericii Negre

Dupa 150 de ani de la instalarea sa, Clopotul Orasului a putut fi vizitat de doritori. Interesant cum sunetul de ” sol bemol ” al clopotului cel mai mare, dintre cele trei, care sunt instalate in turla celei mai importante biserici ridicate de comunitatea saseasca in estul Europei, neluat in seama peste ani, a atras ca un magnet oamenii doritori de a vedea instrumentul creator de vibratzii benefice apei noastre.
Turnat din bronz, de un maestru din Cluj, Johann Andraschofski, impreuna cu fii si nepotii sai, chiar in apropierea vechii porti de intrare in oras, langa situl actual al Casei Armatei, si transportat apoi cu un car special tras de opt boi, clopotul, in greutate de sase tone este al treilea in slujba turnului. Primul clopot a cazut din cauza incendiului de la o mie sase sute si ceva, iar al doilea a cazut din motive tehnice.
De la prima ora, am stat la o coada consistenta, asteptand urcarea in grupuri de zece persoane, in transe de 15 minute. Organizare buna, aproape nemtzesca, pliante distribuite gratuit, susoteli cu teme de actualitate la coada, admiratii la adresa constructorilor turnului si curiozitate ” pentru apropiata urcare la clopot.”
Am ajuns la startul ascensiunii, aproape de ora tragerii clopotului ( 12:00), si am scapat ca ” oile in staul ” in fuga spre balconul intermediar, desi se interzisese urcarea unui nou grup.
O scara spirala sculptata in piatra cu inaltimea treptelor considerabila, rece la atingere, ne-a ghidat pasii catre balconul turnului, pe care nici nu-l intuiam a exista.
Ajunsi la mijlocul turnului am dat de privelistea superba cu orasul insorit, in sfarsit de iarna, eram privilegiati sa ajungem la jumatetea traseului.
Un trio de trompetzi medievali au sustinut cateva arii spre a anunta orasenilor bucuria longevitatii batranului clopot din Coronensis.
Instrumentele erau aurite, soarele se oglindea in ele si menestrelii aduceau prin ariile alese atmosfera burgului de altadata.
Am vizitat candva Siena si Piata Medievala de acolo, am rememorat balconul si am revazut imaginar vechii conducatori ai cetatii iesind in fata citadinilor spre a anunta diverse evenimente sau spre a ordona suplicii.
Am simtit nevoia sa transmit un mesaj publicului adunat la baza bisericii, de la balcon, am dorit sa intaresc mesajul impietrit al statuii lui Johannes Honterus, de la poala turnului bisericii. Stiam ca Axis Mundi, din muntii Bucegi este undeva inspre vaile Scheiilor Brasovului, spre varful Postavarul, conform simbolisticii emblemei Coronensis.
La amiaza zilei, in sunet de trompetzi medievali am salutat masele ca un jude al orasului si am intins mana catre Axis Mundi cu degetele adunate in salutul crestinilor.
Soarele m-a cuprins dintr-o data, orbitor si bland.
Un grup de tineri m-a aclamat, simteau nevoia unui salut de la balcon, din partea judelui orasului Coroanei Gandurilor sau Coroanei de Nori.
Eu am simtit nevoia sa confirm tuturor taria si necesitatea sunetului benefic al clopotului batran.
Apoi am urcat pe scari spiralate, cioplite in piatra, pe un culoar mai ingust decat primul.
Am ajuns in podul turlei langa urias, si pentru ca sunt si inginer m-am minunat de solutiile tehnice care imbina piatra, lemnul, otelul si bronzul.
Stiu cat de greu a fost sa-l toarne, sa-l transporte si sa-l urce in turla. Cel mai greu insa a fost sa-l acordeze in ” sol bemol „. In 150 de ani, dupa spusele unora s-a reparat doar limba clopotului.
La cantul orei 12:00, am simtit vibratia benefica, chiar sub fusta clopotului, la jumatatea turnului, apa mi-a fost zdruncinata din temelii, rezonantza ulterioara bangului era purificatoare, stergea urmele raului din corpurile prezente.
Pentru toata lumea prezenta a fost un eveniment rarisim.
Ca o concluzie a acestei zile lasata de Dumnezeu, va pot transmite ca soarele poate fi si mai intens, intradevar orbitor…si pentru calatoria in turnul spiralat al vietii, e mai usor sa urci, decat sa cobori!
Asa am simtit eu, in calatoria spre clopotul orasului.

Inscriptiile clopotului mare al Bisericii Negre dupa Gernott Nussbacher:
„Sus: Cetate tare-i Dumnezeu si arma-aparatoare ( Martin Luther )
Vest: Vegheati si va rugati ( Matei 26,41, deviza reformatorului brasovean Johannes Honterus )
Est: Cuvantul lui Dumnezeu ramane in veac ( Isaia 40,8 )
Nord: In anul 1858 am fost creat de catre mesterul Johann Andraschofski, impreuna cu fiii sai Johann si Ephraim si cu nepotul sau Ephraim prin darurile din dragoste ale comunitatii ( bisericesti ) din Brasov
Sud: Lumina credintei protestante, caldura iubirii evanghelice, puterea sperantei crestine in protectia Domnului – sa lumineze, sa uneasca si sa intareasca comunitatea ( bisericeasca ) pana la sfarsitul zilelor.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s